Medicina tradițională chineză Dunhuang va fi aplicată la Centrul Universitar de Reabilitare Medicală al USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 269
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova își va intensifica colaborarea cu Universitatea de Medicină Chineză din Gansu (UMCG), prin crearea Departamentului de Medicină Dunhuang în cadrul Centrului Universitar de Reabilitare Medicală. Acest moment a fost oficializat la 22 noiembrie 2024, prin dezvelirea unei plăci ce simbolizează introducerea medicinei Dunhuang în serviciile Centrului Universitar de Reabilitare Medicală.
La eveniment au participat reprezentanți ai administrației provinciei Gansu, Ambasadei Republicii Populare Chineze din Republica Moldova, Universității de Medicină Chineză din Gansu, USMF „Nicolae Testemițanu”, Clinicii Universitare de Asistență Medicală Primară, Centrului Universitar de Reabilitare Medicală, cadre didactice, specialiști în reabilitare și medicină tradițională chineză, studenți și medici rezidenți ș.a.
În deschiderea ceremoniei, prim-prorectorul Olga Cernețchi a accentuat etapele de colaborare în domeniul sănătății între Republica Moldova și Republica Populară Chineză ce datează din 1961, când profesorul chinez Link Cin I a adus bazele medicinei tradiționale chineze în țara noastră. Ulterior, au fost stabilite parteneriate și realizate numeroase proiecte, continuând schimburile de cunoștințe și experiență. Unul dintre proiectele majore dezvoltate în RM este Centrul Universitar de Medicină Tradițională Chineză la USMF „Nicolae Testemițanu”, creat în 2011 cu suportul guvernului chinez. O altă colaborare strategică a fost inițiată, în 2015, cu Universitatea de Medicină Chineză din Gansu, care s-a consolidat în plan didactic, științific, precum și printr-un amplu program de mobilitate academică.
„Astăzi, celebrăm începutul unei noi etape a colaborării noastre, prin crearea Departamentului de Medicină Dunhuang în cadrul Centrului Universitar de Medicină Tradițională Chineză, ce presupune implementarea unor metode străvechi de tratament specifice medicinei tradiționale chineze. Sunt convinsă că prin mobilitățile academice și formarea specialiștilor în medicina tradițională chineză, Centrul va aduce beneficii semnificative pentru ambele instituții, în special pentru sănătatea populației din RM”, a subliniat prof. Olga Cernețchi, exprimând recunoștință partenerilor chinezi pentru suportul acordat în realizarea proiectelor bilaterale.
Viceguvernatorul executiv al provinciei Gansu, Cheng Xiaobo, a mulțumit autorităților Republicii Moldova, USMF „Nicolae Testemițanu” și tuturor moldovenilor care susțin medicina tradițională chineză, ce reprezintă un important patrimoniu științific și cultural, o resursă de susținere a economiei naționale și o comoară a științei chineze. „Suntem, recunoscători pentru frumoasele relații de cooperare între Universitatea de Medicină Tradițională din Gansu și USMF „Nicolae Testemițanu” ce se dezvoltă continuu. Datorită eforturilor Guvernului Republicii Moldova și al Chinei, trecem la faza a III-a de dezvoltare a proiectului bilateral, sperând că va avea un real succes, iar cadrele didactice, studenții și medicii vor înțelege frumusețea medicinei tradiționale chineze și vor simți beneficiile pentru sănătatea populației. Ar fi frumos să valorificăm medicina tradițională chineză, combinând-o cu medicina europeană în beneficiul pacienților”, a specificat oaspetele chinez.
La inaugurare a fost prezent ex-rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, prof. Ion Ababii, care a declarat că este o onoare pentru universitatea noastră să colaboreze cu instituții din China, care ne ajută să implementăm proiecte inovative în procesul de instruire și să integrăm medicina tradițională chineză în acordarea asistenței medicale pacienților.
În finalul ceremoniei, guvernatorul a oferit certificate de onoare rectorului Emil Ceban, ex-rectorului Ababii și Luciei Fișer, asistent universitar la Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală, pentru contribuție substanțială la dezvoltarea parteneriatului moldo-chinez.
Delegația chineză a vizitat sălile Centrului Universitar de Reabilitare Medicală, ce sunt dotate cu tot necesarul pentru aplicarea metodelor din medicina tradițională chineză. Totodată, invitații au asistat la o demonstrare a tehnicilor din medicina Dunhuang.
Acțiunea s-a desfășurat în contextul implementării celei de-a III-a etape a proiectului de fortificare a capacităților Centrului de Medicină Tradițională Chineză, Acordul de cooperare fiind semnat între USMF „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea de Medicină Chineză din Gansu în luna septembrie curent.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii