LIVE: Conferirea titlului onorific „Doctor Honoris Causa” profesorului Ioan Sporea de la UMF „Victor Babeș” din Timișoara, România
- 299 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va acorda, astăzi, titlul onorific Doctor Honoris Causa profesorului universitar Ioan Sporea de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (România), vicepreședinte al Federației Mondiale de Ultrasonografie în Medicină și Biologie, membru titular al Academiei de Științe Medicale din România.
Ceremonia va avea loc pe data de 21 octombrie 2024, cu începere de la ora 15:00, în Sala de conferințe nr. 205, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).
La eveniment vor fi prezenți membri ai Senatului USMF „Nicolae Testemițanu”, ai Disciplinei de gastroenterologie din cadrul Departamentului Medicină Internă.
Festivitatea este organizată în cadrul Zilelor USMF „Nicolae Testemițanu”, cu prilejul celebrării celor 79 de ani de la fondare.
Titlul onorific Doctor Honoris Causa este conferit profesorului Ioan Sporea în semn de apreciere și recunoștință pentru cultivarea valorilor general-umane pe arena mondială, activitate științifică prodigioasă, rezultate meritorii în promovarea ştiinţei şi practicii medicale, contribuție substanțială în dezvoltarea relațiilor de cooperare între USMF „Nicolae Testemițanu” și UMF „Victor Babeș”, aport la desfășurarea în parteneriat a forumurilor științifice, participare în calitate de referent oficial sau membru al consiliilor științifice specializate de susținere a tezelor de doctor și doctor habilitat în științe medicale, elaborarea în comun a proiectelor științifice, suport nemijlocit în formarea și perfecționarea cadrelor științifico-didactice universitare și a cadrelor medicale pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova în domeniul gastroenterologiei, hepatologiei și ultrasonografiei, dar și pentru promovarea USMF „Nicolae Testemițanu” în România și în alte țări.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii