Ședința Senatului
- 150 views
Marți, 15 aprilie 2014, ora 14:30, va avea loc ședința Senatului Instituției Publice Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie \"Nicolae Testemiţanu\" din Republica Moldova.
În cadrul ședinței, rectorul Ion Ababii va prezenta informații privind executarea bugetului în anul 2013 şi proiectul de realizare a bugetului pentru anul 2014. Pe ordinea de zi sunt incluse și alte subiecte ce țin de activitatea Universității.
La eveniment sunt invitaţi să participe membrii Senatului, şefii catedrelor şi cursurilor, şefii de clinici, şefii de studii, profesorii universitari, şefii de subdiviziuni şi adjuncţii lor, membrii Asociaţiei Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină, şefii de ani şi de serii.
Biroul Senatului
Marți, 15 aprilie 2014, ora 14:30, va avea loc ședința Senatului Instituției Publice Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie \"Nicolae Testemiţanu\" din Republica Moldova.
În cadrul ședinței, rectorul Ion Ababii va prezenta informații privind executarea bugetului în anul 2013 şi proiectul de realizare a bugetului pentru anul 2014. Pe ordinea de zi sunt incluse și alte subiecte ce țin de activitatea Universității.
La eveniment sunt invitaţi să participe membrii Senatului, şefii catedrelor şi cursurilor, şefii de clinici, şefii de studii, profesorii universitari, şefii de subdiviziuni şi adjuncţii lor, membrii Asociaţiei Studenţilor şi Rezidenţilor, şefii de ani şi de serii.

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii